Verde proaspăt – culoarea anului 2017

deschidere verdeDacă nu știai, afli acum: foarte multe persoane aleg să-și reînnoiască vestimentația optând pentru haine în culori care se poartă. Și când spun ”se poartă”, mă refer la culorile pe care Institutul Pantone le scoate în evidență la fiecare sfârșit de an, pentru a fi admirate și purtate în anul următor. Pentru 2017, Pantone a propus nuanțe vesele, menite să atragă privirile și să scoată din anonimat pe oricine îndrăznește să le poarte. Dintre toate acestea, una s-a diferențiat și și-a adjudecat titlul de ”culoarea anului 2017”. Ladies and gents, să intre în scenă ”greenery”! Citește continuarea

Care-i trendul pentru 2017? Fii la curent cu ce se poartă dar și cu ce nu se mai poartă!

ce se poarta in 2017

Odată cu începerea unui nou an, începe și o nouă etapă a capitolului ”ce se poartă”. Este adevărat că unele tendințe prezente în 2016 se vor prelungi și în 2017 însă, în mod cert, avem de-a face și cu noutăți. Toate aceste trenduri sunt dictate, bineînțeles, de creatori și marile case de modă însă ce avem noi de făcut este să alegem ceea ce ni se potrivește și să ne personalizăm ținutele astfel încât să ieșim în evidență prin bun gust și unicitate. Citește continuarea

Tu cum te îmbraci pentru petrecerea de Crăciun?

Tu cum te îmbraci pentru petrecerea de Crăciun

Aveai impresia că dacă e vacanță, dacă e Crăciun, ai scăpat de veșnica și mult prea chinuitoarea nelămurire ”Dar eu cu ce mă îmbrac?”? Abia acum ai dat de greu, când ți-ai dat seama că se apropie party-ul de Crăciun și tu habar nu ai ce vei pune pe tine. Nu e momentul să intri în panică. Tot ce trebuie să faci este să-ți alegi ținuta în funcție de locul în care e organizată petrecerea, pentru că într-un fel te vei îmbrăca la o petrecere ”corporate” și în alt fel la una organizată la o cabană, în vârf de munte. Oricum, oriunde ai merge de Crăciun, nu uita să iei cu tine cele mai irezistibile accesorii: buna dispoziție, veselia și zâmbetele! Citește continuarea

Sfidează frigul iernii în ținute originale

sfideaza frigul iernii 1iarna nu-i ca vara, e de la sine înțeles. Dar la fel cum fiecare ținută are farmecul ei, la fel și anotimpurile sunt structurate în așa fel încât fiecare să aibă un rost al său. Iarna nu înseamnă doar temperaturi cu minus, suflat în pumni și fular la gură. Iarna înseamnă veselia care ne adună în jurul bradului de Crăciun, fericirea de a dărui și a primi sentimente nobile și mici atenții, înseamnă o cană cu vin fiert mirosind a scorțișoară și căldura hainelor pufoase și confortabile. Citește continuarea

Te-ai hotărât ce-i pui sub brad?

cadoul perfect pentru el

Știi care este cea mai interesantă acitivitate (dar uneori și cea mai solicitantă!) de la începutul lunii decembrie? Nu, nu e vorba de mersul la serviciu, nici de-ai duce pe cei mici la grădiniță, nici să faci piața sau să stai să coci vreo prăjitură sofisticată… Pentru că vorbim de luna cadourilor, cea mai interesantă activitate de sezon e conceperea scrisorii către Moș Crăciun care, de fapt, e lista lungă cu dorințe și cadouri de care trebuie să te ocupi.

Citește continuarea

Iarnă învăluită în atingeri de catifea

atingeri de catifea

De câte ori ți s-a întâmplat să fii luată prin surprindere de trecerea de la vremea ceva mai frumoasă la cea în care umerii se impun a fi acoperiți cu ceva călduros? Recunoaște că ai pățit-o și tu: fie nu ai mai fost mulțumită de ce aveai prin garderobă sau ai considerat că rochia cea groasă și mulată din bumbac, da, da, cea care a fost vedeta sezonului trecut, nu te mai avantajează. Sau ai avut nevoie de o schimbare în ton cu tendințele actuale. De exemplu, în această iarnă se poartă catifeaua. Tu ai ”pe stoc” haine din catifea?

Citește continuarea

Pleci la munte? Află ce trebuie să adaugi în bagaje!

 

pleci la munte

Iarna este anotimpul gândurilor boeme și al reveriei. Este timpul mersului la munte pentru a-l admira cum ni se oferă semeț, învelit în haina lui albă. Iarna este un altfel de ”catwalk”, un podium select pe care defilează ușor zgribulite dar cu mare îndrăzneală tricotajele, materialele groase, jachetele din polar, paltoanele colorate, accesoriile îmblănite… Ai stabilit deja: pleci la munte în mini vacanța de sărbători. Totul este aranjat: transportul, cazarea, locația pentru petrecerea de Crăciun.

 

Citește continuarea